Ce sunt grupurile de socializare? Obiective și beneficii.
Care sunt beneficiile grupurilor de socializare?
Grupurile de socializare au ca obiectiv central dezvoltarea abilităților de interacțiune și comunicare ale copiilor diagnosticați cu tulburări din spectrul autist sau alte întârzieri în dezvoltare. Picii și adolescenții care vin la grupurile de socializare se pot bucura de mai multe beneficii:
- În cadrul Centrului pentru autism „Bright Future” din București activitățile grupurilor de socializare sunt structurate pe nivelurile de vârstă ale participanților. Avem, așadar, într-un grup, numai copii de vârste apropiate și cu abilități asemănătoare.
- Grupurile de socializare cuprind activități diverse: jocuri de masă, jocuri de rol, povești, activități academice, art and craft, dezvoltarea abilităților de comunicare prin diferite programe. Așa cum ați observat, principala modalitate de realizare a acestora este jocul.
- La Bright Future, jocurile se adresează unui număr de 5 – 6 copii, așa cum am mai spus, cu nivel apropiat de vârstă și abilități. Grupul este coordonat de un terapeut și una sau două persoane shadow.
- Întâlnirile se desfășoară săptămânal, în zilele de sâmbătă, de aceea nu interferăm cu activitățile din zilele de lucru și le dăm copiilor șansa să se relaxeze într-o zi de weekend.
- La grupurile de socializare din centru nostru pot veni toți copiii care au nevoie de activități de grup și de comunicare, indiferent dacă sunt sau nu înscriși în centru.
Care este modalitatea de lucru în grupul de socializare Bright Future
Terapeuții noștri folosesc tehnici și metode din terapia ABA precum învățarea incidentală, NET și contingency group. Mai mult, toți copiii care vin la grupurile noastre de socializare își sărbătoresc ziua de naștere la centru împreună cu partenerii de joacă. Sărbătoriții sunt foarte încântați să primească daruri și să fie alături de prieteni, sub supravegherea terapeuților noștri.
Ca procedură de lucru, primele două întâlniri reprezintă etape de evaluare. Este perioada în care identificăm resursele, limitele, problemele comportamentale și de asemenea, identificăm întăritorii (recompensele) și itemii preferați ai copilului. Totul este trecut pe o listă și trimis părinților spre informare și completare despre abilitățile copilului în relația cu grupul de socializare. Fiecare copil are o fișă de observare directă întocmită de specialiștii noștri, la care fiecare părinte are acces.
În următoarea etapă, după primele două întâlniri, copilul va fi repartizat în grupul potrivit vârstei sale de dezvoltare.
De ce să înscrieți copilul într-un grup de socializare?
Noi urmărim dezvoltarea abilității de a lucra în grup, apoi dezvoltarea abilităților de comunicare și interacțiune. Suntem atenți, de asemenea, la felul cum răspunde copilul la sarcini precum: stai pe scaun, ridică mâna când dorești ceva, așteaptă-ți rândului etc. Toate acestea sunt preachizite la înscrierea la grădiniță sau școală.
Tot la grupurile de socializare dezvoltăm jocul independent, jocul simbolic, jocul de rol sau jocul alături de un partener.
În timpul întâlnirii, urmărim scăderea comportamentelor indezirabile la nivel de grup, dar și dezvoltarea motricității fine și grosiere prin activități de tipul Art & Craft.
Ne interesează, de asemenea, respectarea regulilor de grup și creșterea gradului de coordonare motrica prin mișcare și dans.
Am enumerat doar câteva dintre obiectivele pe care le avem pentru un copil care vine la grupurile de socializare de la Bright Future. Aceste grupuri sunt foarte importante atât pentru copilul neurotipic, dar mai ales pentru copilul cu diagnostic. Pentru acesta din urmă, totul se învață structurat, iar copilăria este perioada cea mai bună pentru a asimila lucruri și a dezvolta abilități de viață independentă.
Vă așteptăm cu drag să socializăm împreună cu piticii, la Bright Future!